Creată prin Constituţia din 1991, ca o noutate în viaţa juridico-statală instituţia Avocatul Poporului (Ombudsmanul), instituţie de inspiraţie vest-europeană, a fost înfiinţată practic şi a început să funcţioneze după adoptarea legii sale organice, Legea nr. 35/1997.                           

Trebuie să subliniez, că încă de la început, instituţia a avut şi are un mare prieten, şi anume, Parlamentul României. Parlamentarii români, indiferent de culoarea lor politică au sprijinit şi sprijină instituţia. Acest sprijin a permis ca Avocatul Poporului să cunoască o permanentă consolidare constituţională şi legală, lucru exprimat prin modificările legii sale de organizare şi funcţionare, şi, mai ales, prin completările de substanţă aduse dispoziţiilor constituţionale. Aceste modificări, au privit nu numai aspecte de organizare şi funcţionare, ci au creat căi noi în rolul Avocatului Poporului de apărare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.

Experienţa acumulată, dar şi raportarea la exigenţele ombudsmanului european au implicat unele modificări constituţionale. Astfel, în anul 2003 Parlamentul României, ca putere constituantă, a adus unele perfecţionări şi anume: stabilirea dreptului Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora; înscrierea dreptului Avocatului Poporului de a ridica direct în faţa Curţii Constituţionale excepţii de neconstituţionalitate; stabilirea de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate; alegerea Avocatului Poporului, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un mandat de 5 ani, măsuri care au consolidat autonomia instituţiei.

Importante perfecţionări s-au adus legii organice a instituţiei, şi anume: s-a stabilit obligaţia comunicării de puncte de vedere Curţii Constituţionale în procesele care privesc drepturile omului; s-a creat posibilitatea înfiinţării de birouri teritoriale (14 la număr pe criteriul teritorial al Curţilor de Apel); s-au detaliat dispoziţiile constituţionale privind adjuncţii Avocatului Poporului.

Ca orice instituţie statală şi Avocatul Poporului are nevoie de experţi şi consilieri bine pregătiţi. În activitatea permanentă de perfecţionare şi în condiţiile unei fluctuaţii permanente a personalului, lucru obişnuit pentru instituţiile bugetare, s-au luat unele măsuri precum: seminarii pe probleme de specialitate; cursuri postuniversitare în domeniul juridic; scurte stagii în străinătate (Olanda, Anglia, Franţa) obţinute ca urmare a relaţiilor de colaborare cu ombudsmanii străini; instructaje cu participarea unor experţi de la Ombudsmanul Naţional al Olandei.

Punem un accent aparte pe colaborarea şi schimbul de experienţă cu ombudsmanii străini şi cu asociaţiile în domeniu. Instituţia este implicată în activităţile asociaţiilor ombudsmanilor (Institutul European al Ombudsmanului, Institutul Internaţional al Ombudsmanului, Asociaţia Ombudsmanilor şi Mediatorilor Francofoni), dar şi în schimburi de experienţă cu ombudsmanii străini (Olanda, Franţa, Spania, Cehia, Azerbaidjan, Germania, Albania).

În mod deosebit, trebuie menţionată vizita realizată în România de către Mediatorul European, domnul Nikiforos Diamandouros, precum şi cele ale unor ombudsmani şi parlamentari străini care au făcut aprecieri elogioase cu privire la instituţia Avocatul Poporului. Toate acestea ne-au ajutat să perfecţionăm activitatea noastră.

Plecând de la realitatea că rostul instituţiei este protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului în raporturile sale cu administraţia publică, ne-am preocupat ca primirea şi examinarea petiţiilor să se realizeze civilizat şi eficient, ca orice cetăţean care vine în instituţie să primească un sprijin, un răspuns sau, în orice caz, o explicaţie. În afara preocupărilor pentru soluţionarea problemelor concrete, am realizat unele acţiuni pentru protejarea drepturilor unor segmente de populaţie, atunci când plângerile individuale în acelaşi domeniu erau numeroase (sistemul de pensii, sistemul asigurărilor de sănătate, problemele celor care au efectuat muncă forţată în perioada 1950 – 1960, drepturile copiilor şi tinerilor cu handicap, respectarea drepturilor veteranilor de război, văduvelor de război şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război etc.). Deschiderea instituţiei spre cetăţean, transparenţa în activitate, explică sporirea an de an a solicitărilor.

Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog.

Fără îndoială, asemenea procedee particulare şi specifice ombudsmanului nu dau întotdeauna rezultatele dorite, mai ales când partenerii nu manifestă dorinţa spre dialog, supleţea necesară şi, mai ales, nu doresc acel comportament constituţional loial.

Chiar aşa stând lucrurile, de la început am considerat că Avocatul Poporului trebuie să fie şi să rămână o instituţie a medierii, a dialogului. Nu împărtăşesc anumite propuneri de consolidare a instituţiei prin acordarea dreptului Avocatului Poporului de a aplica sancţiuni (anulări de acte, amenzi, revocări din funcţie) sau de a cere trimiterea în judecată a funcţionarilor culpabili.

Frumuseţea instituţiei şi eficienţa sa nu se pot fundamenta pe puterea de represiune, pe puterea sancţionatorie. Dacă s-ar fonda pe acestea nu ar mai fi o instituţie a medierii, a dialogului, practic ar dispărea raţiunea sa de a fi. Mai ales că într-o democraţie constituţională, fondată pe clasicul principiu al separaţiei şi echilibrului puterilor (principiu înscris de altfel în art. 1 al Constituţiei), Avocatul Poporului este şi trebuie să rămână autoritatea care să înlesnească echilibrul nu numai între puterile publice, ci şi între acestea şi societatea civilă.

Personal văd în instituţia Avocatul Poporului o puternică instituţie a viitorului, într-un stat în care eforturile pentru democraţie şi protecţia drepturilor omului sunt evidente.

Avocatul Poporului

Prof. univ. dr. Ioan MURARU